Când ar putea avea loc primele zboruri din Chișinău spre New York
Pasagerii din Cluj-Napoca şi Chişinău vor putea ajunge în Statele Unite ale Americii cu doar o scurtă oprire, la Bucureşti, după ce operatorul aerian HiSky a adaptat programul zborurilor, astfel încât durata conexiunii să fie de numai 1 oră și 10 minute.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, acest timp este estimat pentru a ajunge la poarta de îmbarcare pentru zborul programat Bucureşti, Henri Coandă – JFK, New York.
Astfel, în fiecare zi de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă, pasagerii din vestul ţării şi din Republica Moldova se vor îmbarca de pe aeroportul de plecare la ora 6:30 şi vor ateriza la New York la ora locală 11:35, cu o durată totală a călătoriei, care include conexiunea, de numai 12 ore.
„Aeroportul din Bucureşti a devenit principalul hub HiSky, însă aşa cum le-am promis pasagerilor noştri, ne dorim să oferim opţiuni avantajoase de călătorie pentru locuitorii din întreaga regiune. Am introdus, anul trecut, facilitatea zborurilor cu legătură pentru a oferi acces la întreaga noastră reţea de rute pasagerilor din ţară şi din Republica Moldova. Crearea legăturilor către SUA vine ca un pas natural, mai ales că vorbim despre această destinaţie inaccesibilă până acum şi mult aşteptată atât de comunitatea de business, cât şi de turişti şi diaspora. Am lucrat mult la optimizarea programului de zbor pentru a putea atinge acest nivel de coordonare perfectă între legături, menţinând totuşi ore de plecare accesibile, dimineaţa, şi timp suficient pentru transfer, fără a prelungi prea mult durata totală a călătoriei. Am reuşit să creăm o experienţă lipsită de orice complicaţii, de la rezervare şi până la aterizarea la destinaţia finală, astfel încât pasagerii să nu resimtă diferenţe semnificative între zborul direct şi cel cu legătură, nici în ceea ce priveşte preţul biletului, nici efortul călătoriei”, a declarat Iulian Scorpan,
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii