Bulgaria, sprijin financiar pentru mai multe instituții de învățământ din Taraclia ~ InfoPrut
Școlile și universitățile din Taraclia vor beneficia de patru proiecte investiționale finanțate de Bulgaria. În acest sens, ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a semnat un Memorandum de Înțelegere privind Acordurile de grant pentru proiecte implementate între cele două state.
Două dintre proiectele prevăzute în Memorandum se referă la asigurarea elevilor din Taraclia cu mijloace de transport către instituțiile de învățământ și dotarea școlilor cu tehnică de calcul. Valoarea totală a granturilor oferite este de peste 300 mii euro.
Vor fi procurate 3 unități de transport pentru 474 elevi din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Microbuzele vor transporta elevii din localitățile: s. Novoselovca, s. Balabanu, s. Cairaclia, s. Aluatu, s. Albota de Sus, or. Taraclia și s. Carbolia către Școala din Budăi și Liceul Teoretic „Ivan Vazov” din Taraclia.
De asemenea, 5 școli din Taraclia vor fi dotate cu laptopuri și table interactive.
De alte două proiecte finanțate de Bulgaria vor beneficia instituții din învățământul superior și profesional tehnic. Va fi renovat capital blocul de studii nr. 2 al Universității de Stat din Taraclia, iar la Școala Profesională din satul Ciumai din raionul Taraclia vor fi îmbunătățite mediile de învățare prin reparații, amenajări și dotări necesare pentru un proces educațional de calitate.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii