04 / 08 / 2021


Braicar. Greu de condus IV

Ieri, 11 noiembrie, candidaţii la funcţia de director general “Braicar” au intrat în focul examenului. Câţi sunt şi cine? Nu…

De redactia , in Actualitate , at 12/11/2020

Ieri, 11 noiembrie, candidaţii la funcţia de director general “Braicar” au intrat în focul examenului. Câţi sunt şi cine? Nu ştiu. Pe site-ul companiei n-am găsit detalii, iar pentru presa locală, concursul acesta a devenit cumva parte din povestea “Petrică şi lupul” – nimeni nu mai crede că se doreşte cu adevărat finalizarea procesului de recrutare şi înscăunarea unui şef cu acte în regulă. 
Trecând, însă, peste ce credem noi, muritorii de rând, şi luând de bune detaliile din fişa de organizare, conform procedurilor, până luni, 16 noiembrie, aspiranţii se vor bate în chestionare, probe de aptitudini, probe scrise, evaluări de competenţe şi trăsături, ce mai!, chestii complexe în urma cărora să se contureze profilul de candidat. Patru zile de foc continuu, la sfârşitul cărora ar trebui să avem şi o primă ierarhizare a lor. O primă ierarhizare. Atât… în perioada 17-20 noiembrie va avea loc evaluarea finală a competenţelor şi trăsăturilor, atât pe baza interviului, cât şi a declaraţiei de intenţie, după care se elaborează lista finală a celor admişi, din care se vor face propunerile de nominalizare. Adică lista scurtă, din care comisia va alege viitorul director al “Braicar”. Deci, vineri, 20 noiembrie, vom şti cine va conduce, sau, mai degrabă, cine NU va conduce nici de această dată, Braicar.
Nu glumesc şi nu cobesc. Pentru că, dacă analizăm precedentul, de fapt, precedentele procese de selecţie – au fost deja trei – sunt şanse mari ca şi după acest al patrulea tur de forţă compania să rămână tot cu un interimar. Oricum, dacă citeşti condiţiile, zici că se caută director pentru o companie de transport intergalactic, condusă până acum numai de manageri cu minim diplomă de Harvard, drept urmare, viitorul mare şef trebuie să fie măcar absolvent al Academiei Cosmice. Să aibă o vastă experienţă în transportul interplanetar, să fie capabil să conceapă trasee viabile şi profitabile pentru toată Calea Lactee, nu pentru un simplu oraş cu câteva rute de autobuz şi două de tramvai.
Păi, altfel cum vă explicaţi că, numai la primele trei încercări s-au înscris 12 candidaţi şi… ce să vezi, domnule!, toţi nişte incompetenţi. Nici măcar unul n-a fost în stare să treacă de furcile caudine ale echipei de selecţie – ce somităţi în materie de management, autobuze şi tramvaie or fi în ea, de n-a găsit nici în 1 din cei 12 o biată sclipire de genialitate!
Înţelegeţi acum de ce a stat (zic bine, stat, că mare lucru n-a mişcat pe acolo) Corneliu Săndulescu 30 de ani în cabina de comandă a acestei societăţi? Pentru că pur şi simplu, în tot oraşul acesta, nu există un alt profesionist care să-i ducă mai departe proiectele! E atât de greu de înlocuit, încât, iată, şi la aproape un an de când a lăsat volanul Braicar din mână, urmaşii n-au reuşit să-l găsească pe următorul căpitan Jean-Luc Picard care să ducă mai departe Braicarul, pe ruta cea dreaptă.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: