04 / 12 / 2021


AUR cere demisia ministrului de Externe de la Chișinău: Este o rușine națională ~ InfoPrut

Alianța pentru Unirea Românilor cere de urgență demisia Ministrului Afacerilor Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, după ce, în cadrul…

De redactia , in Opinii , at 23/11/2021

Alianța pentru Unirea Românilor cere de urgență demisia Ministrului Afacerilor Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, după ce, în cadrul unei emisiuni la principalul post rus de radio, a declarat că „majoritatea cetățenilor Republicii Moldova nu își doresc Unirea cu România”.

Formațiunea spune că nu există nicio sursă oficială care să confirme cele spuse de Popescu, întrucât subiectul reunirii nu a fost supus unui referendum pentru a putea furniza informații clare despre acest subiect.
Potrivit AUR, ceea ce a făcut Popescu la Moscova nu este altceva decât un gest de servilism și umilință politică, după principiul „capul plecat sabia nu-l taie”.
„Ministrul de Externe al R.M. SRL – Nicu Popescu, umil și culcat la pământ în fața rușilor a spus că cetățenii Republicii Moldova nu vor Unirea cu România. Asta deși a fost întrebat: „ce părere are personal față de acest subiect”, întrebare accentuată chiar de două ori. România și cetățenii români ar trebui să știe – oferind bani unor asemenea politicieni – ei susțin și finanțează un regim separatist și anti-românesc la Chișinău! Popescu nu ne uimește – ne amintim declarațiile lui referitoare la 2 martie 1992 și războiul din Transnistria. În loc de agresiune armată a Federației Ruse – a zis război civil sau rebeliune, versiune convenabilă Rusiei. Cerem demisia lui, pentru că este o rușine națională”, a declarat liderul AUR Moldova, Vlad Bilețchi.
Acum câteva zile, la întrebarea prezentatorului Alexei Venediktov „Ce credeți despre unirea Moldovei cu România?”, ministrul Nicu Popescu a răspuns: „Majoritatea populației Republicii Moldova nu dorește unirea cu România. Noi reieșim din acel mandat politic (….) Eu nu sunt doar Nicu Popescu, sunt Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, al unui stat independent. România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova. Și în acest sens, nu există probleme care să afecteze independența Republicii Moldova”.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: