Atac armat în München, în apropierea Consulatului General al Israelului
Atac armat în München, în apropierea Consulatului General al Israelului
Poliția din Munchen a intervenit după ce mai multe focuri de armă au fost trase în centrul orașului, în apropierea Consulatului General al Israelului. Suspectul a fost împușcat de forțele de ordine.
Poliția din Munchen a intervenit joi dimineață, după ce mai multe focuri de armă au fost trase în fața Centrului de Documentare Nazist, din oraș, informează Daily Mail.
Incidentul s-a petrecut în zona Briennerstrasse și Karolinenplatz, unde autoritățile au asigurat un perimetru de securitate și au trimis un elicopter al poliției pentru a supraveghea zona.
Potrivit primelor informații, focurile de armă au fost trase în apropierea Consulatului General al Israelului, situat la câțiva metri de Centrul de Documentare, clădire care a fost în trecut sediul partidului nazist și care acum servește ca memorial.
CITEȘTE ȘI: Peste 4,5 milioane de lei pentru investițiile PNRR din Timiș. Cine este campionul finanțărilor
Poliția din Munchen a confirmat că suspectul a fost împușcat de forțele de ordine, dar nu se știu, în acest moment, detalii despre starea acestuia. Nu este clar dacă au existat alte victime în urma incidentului.
Focurile de armă au fost surprinse în mai multe imagini video distribuite ulterior pe rețelele de socializare de un jurnalist german care a încercat să filmeze scena din apartamentul său.
Shots fired outside Israeli 🇮🇱 consulate in Munich #München, Germany 🇩🇪 https://t.co/qetzHEz8AP pic.twitter.com/WQTqjif0m6
— Saad Abedine (@SaadAbedine) September 5, 2024
Incidentul are loc într-o zi cu o semnificație specială, marcând comemorarea atacului de la Jocurile Olimpice din 1972, când palestinienii au luat ostatici 11 atleți israelieni, care au fost ulterior uciși, informează Mediafax.
Sursa foto/video: SaadAbedine/X
Comentarii