Artefacte din România și R. Moldova, prezentate la Roma sub genericul „Dacia – Ultima frontieră a romanității”
Expoziția „Dacia – Ultima frontieră a romanității”, care cuprinde circa 1000 de piese reprezentative din patrimoniul a 45 de instituții muzeale și de cercetare arheologică din România și Republica Moldova, a fost inaugurată, luni, 20 noiembrie, la Roma.
Expoziția, găzduită de spațiile fostelor Terme ale lui Dioclețian, este organizată sub Înaltul Patronaj al președinților României și Italiei, Klaus Iohannis și Sergio Mattarella.
Astfel, președintele României a transmis un mesaj cu prilejul inaugurării expoziției, subliniind importanța acestei „manifestări culturale de excepție”.
„Timp de patru luni, publicul italian va putea cunoaște și admira mărturiile unei excepționale sinteze culturale în spațiul fostei Dacii. Acestea sunt materializările contactului dintre civilizații în aria noastră geografică, fenomen istoric cu o durată de peste 1.400 de ani și care a condus la nașterea poporului român, popor care a găsit în latinitatea limbii sale cel mai potrivit nume pentru a-i descrie rădăcinile. Artefactele din această expoziție ne dezvăluie o Europă antică și timpuriu medievală profund interconectată, în care popoarele și civilizațiile se aflau în contact și adesea în conflict. Poporul român este, în cele din urmă, produsul unui astfel de proces complex. Ne-am fundamentat etosul și destinul nostru național prin latinitatea limbii și spiritualitatea creștină. În timp, aceste elemente au devenit substanța unității și a independenței României. Numele și limba, spiritualitatea și expresiile perenității ca popor latin ne sunt moșteniri de neprețuit, dar implică și o mare responsabilitate pentru toți cei care astăzi se îngrijesc de protejarea patrimoniului cultural, de punerea în valoare a comorilor pe care le păstrăm în muzeele noastre. Este o mândrie să le prezentăm publicului din Roma și nu numai, dar și o bucurie să știm că această expoziție va încălzi sufletele românilor care și-au găsit în Italia a doua lor casă”, se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis, care a fost transmis de consilierul prezidențial Sergiu Nistor.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii