18 / 06 / 2021


Apa dulce mult aduce

Schimbările climatice majore, utilizarea irațională ori acțiunile umane distructive au condus, de-a lungul vremii, în multe zone, la pierderea uneia…

De redactia , in Actualitate , at 09/06/2021

Schimbările climatice majore, utilizarea irațională ori acțiunile umane distructive au condus, de-a lungul vremii, în multe zone, la pierderea uneia dintre cele mai prețioase resurse pentru viață, APA. Iar consecințele, în multe cazuri, au însemnat pierderi economice și sociale irecuperabile, transformări ori dezechilibre iremediabile pentru ecosisteme.
Continentul care ne e casă e binecuvântat din acest punct de vedere. Până nu demult, chiar ne-am permis să risipim apa. Însă, revoluția industrială, agricultura intensivă, menită să acopere nevoia tot mai mare de hrană, precum și creșterea populației urbane, unde apa este esențială pentru satisfacerea unor nevoi fundamentale, a impus în ultimii ani o gestionare mai eficientă și rațională a acestei resurse. Categoric, secetele prelungite din ultimele veri ne-au convins cât de fragil este ecosistemul și că depinde doar de noi protejarea lui. Așa că, managementul resurselor de apă a devenit deja o provocare, atât pentru guvernele naționale, cât și pentru instituțiile abilitate europene.
Sunt multe activități economice care pun în pericol resursa de apă, dar, demonstrat științific, agricultura este cel mai mare poluator al rezervei subterane, iar irigațiile, cel mai mare consumator. Tocmai de aceea, misiunea Comisiei Europene de a păstra și proteja cât mai bine ”apa dulce” a continentului mi se pare importantă, înțeleaptă și nobilă. Cine crede că pretențiile comisiei sunt exagerate, să arunce numai puțin un ochi spre Est, spre Marea Aral, și o să se convingă ce urmări pot avea inconștiența și utilizarea iresponsabilă. Marea Aral este deja catalogată drept ”cel mai mare dezastru ecologic din lume”. Pentru cei care nu știu, folosirea în exces a irigațiilor pe fluviile care o alimentau a condus, în timp (din 1960 și până acum), la reducerea suprafeței cu luciu de apă de la 68.000 la circa 17.000 km pătrați, restrângerea mării lăsând în urmă pământ uscat, acoperit cu sare și pesticide, dar și sate părăsite – comunități întregi care trăiau pe malul și din exploatarea ei fiind obligate să părăsească zona. De aceea, criza de la Marea Aral este cea care a dat start multor dispute legate de nevoile de apă și împărțirea ei rațională între agricultură și consumul uman, totul fără a produce dezechilibre ecosistemelor.
Așadar, dacă Guvernul Cîțu a mers la Bruxelles cu o cerere de finanțare a sistemului de irigații făcută pe genunchi și fără să țină cont de toate acestea, chiar n-ar trebui să ne mire refuzul. Oricum, Comisia nu refuză niciodată aiurea, iar cine citește declarațiile ministrului Agriculturii, Adrian Oros, din presa centrală, miroase rapid că e ceva putred la mijloc. De ce: Simplu! Pentru că, deși Oros susține sus și tare că e indignat de excluderea de la finanțare, doar ”era cel mai verde plan din Analiza European Institute of Public  Administration (EIPA)”, s-a multumit doar cu o explicație în doi peri ”nu era suficient de verde”, fără să ceară detalii și explicații temeinice. Practic, el nici acum nu știe exact care au fost obiecțiile Comisiei și de ce România a pierdut o finanțare atât de importantă, în toate luările de poziție, el aruncând pisica în curtea Ministerului Fondurilor Europene. Minister care se apără: proiectul aparține Agriculturii. Și, uite așa, tipic pentru politicienii noștri, în loc să-i doară că au pierdut și mai ales ce au pierdut pentru țară și să se dea peste cap să mai recupereze ceva, ei își aruncă vina dintr-o curte-n alta, țâțâindu-le fundul pentru propriul scaun, nu pentru ce va fi la vară pe câmpuri. Și în toate verile când, cu lunile, nu va mai ploua.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: