14 / 06 / 2021


Analist: PSRM nu pricepe că Facebook este spațiu public și că Mariana Durleșteanu a renunțat la nominalizarea ca premier

Analistul Dan Nicu a comentat poziția socialiștilor, care susțin că declarația Marianei Durleșteanu nu poate fi considerată, din punct de…

De redactia , in Actualitate Internațional , at 17/03/2021

Analistul Dan Nicu a comentat poziția socialiștilor, care susțin că declarația Marianei Durleșteanu nu poate fi considerată, din punct de vedere juridic, renunțare la candidatura de premier, deoarece ar fi fost făcută pe Facebook. 
„În România, în urmă cu câțiva ani, profilul personal de Facebook a fost declarat spațiu public. Să scrii o declarație pe Facebook echivalează, astfel, cu a ține o conferință de presă. Dacă Mariana Durleșteanu ar fi ieșit într-o conferință de presă și și-ar fi declarat intenția de a renunța la potențiala candidatură, ar fi fost suficient? Cred că da – e o declarație publică, toată lumea o vede”, a explicat Dan Nicu.
În context, sursa a venit și cu o recomandare în cazul în care această dispută va ajunge până la Curtea Constituțională. „Nu știu dacă în Republica Moldova a existat vreodată o decizie judecătorească privind calificarea conturilor/paginilor de Facebook ca spațiu public, însă dacă PSRM are de gând să meargă la Curtea Constituțională și să pretindă că Mariana Durleșteanu, de fapt, nu s-a retras – pentru că nu a scris, de mână, o cerere cu semnătură – juriștii PAS ar trebui să ia în calcul precedentul juridic românesc și să-l prezinte ca argument în fața Curții Constituționale. Mai ales că România nu e singura țară în care activitatea de pe rețelele de socializare a fost inclusă în spațiul public”, a mai specificat Dan Nicu.
Amintim că ieri, 16 martie 2021, au avut loc noi consultări politice inițiate de președintele R. Moldova Maia Sandu în vederea identificării unei soluții pentru depășirea crizei politice, la care au participat toate fracțiunile parlamentare.
În timp ce șeful statului discuta cu PSRM, Mariana Durleșteanu, candidatul propus de socialiști și Platforma „Pentru Moldova”, a declarat într-un mesaj pe Facebook că își retrage candidatura, motivând că nu-și poate permite ca numele și reputația sa „să fie folosite pentru reglări de conturi între clanurile politice”. 

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: