21 / 10 / 2021


Ambasadorii statelor UE la Chișinău condamnă atacurile socialiștilor și ale lui Șor la adresa lui Peter Michalko ~ InfoPrut

Ambasadorii mai multor state ale UE acreditați în R. Moldova condamnă și resping atacurile lansate în ultima perioadă de către…

De redactia , in Opinii , at 26/02/2021

Ambasadorii mai multor state ale UE acreditați în R. Moldova condamnă și resping atacurile lansate în ultima perioadă de către PSRM și deputatul Ilan Șor la adresa șefului Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko.

„Noi, ambasadorii Uniunii Europene și ai statelor membre ale UE dorim să respingem recentele atacuri publice asupra ambasadorului Peter Michalko și a altor ambasadori formulate de Partidul Socialiștilor și de deputatul fugar Ilan Șor. Ambasadorii UE și ai statelor membre UE observă evoluțiile interne, concentrându-se pe compatibilitatea legilor și practicilor interne cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova, inclusiv cele față de Uniunea Europeană, în conformitate cu mandatele lor și în respect deplin față de independența și suveranitatea Republicii Moldova. UE și statele sale membre promovează în mod constant o bună cooperare cu Republica Moldova și își demonstrează sprijinul, inclusiv printr-un număr mare de proiecte care oferă beneficii tangibile tuturor oamenilor din țară”, se arată într-o declarație semnată de aceștia.
Semnatarii sunt ambasadori ai Uniunii Europene, Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, România, Republica Slovacă, Spania și Suedia.
Potrivit deschide.md, săptămâna trecută PSRM a lansat mai multe atacuri la adresa lui Peter Michalko, după ce diplomatul a făcut mai multe declarații în cadrul unor emisiuni televizate. Totodată, deputatul fugar Ilan Șor a lansat un val de acuzații dure la adresa ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.
Potrivit lui Șor, diplomatul își dorește, nici mai mult, nici mai puțin, să „preia controlul total asupra Republicii Moldova”. Șor a reacționat astfel după ce oficialul european a declarat că este îngrijorător când „persoane implicate în frauda bancară decid în ceea ce privește formarea Guvernului”.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: