16 / 09 / 2021


Ambasada Marii Britanii la Chişinău: Urmărim procesul alegerilor prezidenţiale din R. Moldova cu interes şi imparţialitate ~ InfoPrut

Guvernul Regatului Unit urmăreşte procesul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova cu interes şi imparţialitate, se arată într-o declaraţie a Ambasadei…

De redactia , in Opinii , at 03/11/2020

Guvernul Regatului Unit urmăreşte procesul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova cu interes şi imparţialitate, se arată într-o declaraţie a Ambasadei Marii Britanii în R. Moldova.

„Marea Britanie constată că primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost încheiat la 1 noiembrie şi împărtăşeşte concluziile preliminare ale Misiunii de Observare a alegerilor a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO) că procesul de votare a fost bine organizat”, se spune în declaraţia misiunii diplomatice.
În acelaşi timp, Regatul Unit constată că au existat numeroase afirmaţii credibile privind încălcarea procedurilor legale, inclusiv plata alegătorilor – în special a cetăţenilor R. Moldova rezidenţi în regiunea transnistreană a ţării.
„De asemenea, Marea Britanie ia act de îngrijorările exprimate de BIDDO cu privire la lipsa de obiectivitate şi neutralitate în timpul campaniei electorale a organizaţiilor media care au o puternică afiliere politică. Marea Britanie solicită tuturor instituţiilor relevante să abordeze aceste lacune înainte de turul doi al alegerilor, care vor avea loc pe 15 noiembrie, astfel încât să fie posibilă organizarea unor alegeri credibile, care să inspire încredere tuturor cetăţenilor Moldovei şi partenerilor internaţionali ai ţării”, se mai spune în declaraţia de presă.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: