19 / 06 / 2021


Alexandru Săraru: Nimic nu ne mai aparține, fraților!

Vedem în fiecare zi nemulțumiri, vedem în fiecare zi proteste, vedem în fiecare zi oameni nervoși, iritați. Stam pe un…

De redactia , in Internațional , at 23/03/2021

Vedem în fiecare zi nemulțumiri, vedem în fiecare zi proteste, vedem în fiecare zi oameni nervoși, iritați. Stam pe un butoi de pulbere. Vreți să știți cum am ajuns aici? Foarte simplu și foarte trist. Pentru că suntem conduși de neromâni am ajuns să ne pierdem țara. Iar când ne-am pierdut țara, am pierdut tot. Singura soluție este să ne luăm țara înapoi. Nu este doar un slogan , ci singura soluție.

Să vedeți ce vă spun toate acestea:

Președintele tarii se numește Klaus Werner Iohannis, un nume românesc get-beget, la fel ca Ion Popescu. L-am văzut vaccinandu-se de curând, și așa cum am mai spus, mai bine se vaccina cu o doză de românism. Daca nu simți și gândești românește, cum poți conduce o țară? Sigur, mai sunt și excepții, vezi cazurile lui Ferdinand Întregitorul sau al Reginei Maria. Însă, Klaus nu are nici empatia sau minima inteligență să înțeleagă românii, așa că este un personaj deplorabil.

Avem președinte „român”, dar avem și primari la fel de „români”. În orașe mari, în București și Timișoara, de exemplu. Fritz „Șpriț” este mai bombă decât Klaus. Nu are nici măcar cetățenie română. Cum poți crede că va face treaba în Timișoara? Ăsta, săracul, nu știe pe ce lume se află. Seara se culcă liniștit, dimineața primește mesaje că trebuie să candideze. Dar avem alt personaj, chiar aici în București, sectorul 1. Clotilde Armand , pe numele sau. Când îi pronunți numele, faci fractura la limba. Eu stiu mai multa franceza decât știe ea română. Cum, Doamne iartă-mă, ne-am pricopsit cu ea, nu stiu. De fapt, știu, dar voi dezvolta în alt editorial.

Stați, că mai avem: Ludovic Orban, fost prim-ministru, actual Președinte al Camerei Deputaților. Numai „români” în fuctii cheie. Serviciile de informații,

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: