30 / 07 / 2021


Alegerile parlamentare: Votul prin corespondență, un „fiasco tota”l / Aproximativ 18.000 de voturi „dispărute” | .News

Buletine de vot (sursa foto: / Youtube) 17.915 voturi ale românilor de peste hotare au dispărut fără urmă și autoritățile…

De redactia , in Actualitate , at 06/12/2020

Buletine de vot (sursa foto: / Youtube)
17.915 voturi ale românilor de peste hotare au dispărut fără urmă și autoritățile dau vina pe serviciile poștale ale țărilor din care acestea au fost expediate.
39.244 de români din străinătate au trimis cereri pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare, iar până în această dimineață, numai 21.329 de voturi au ajuns în România și au fost declarate valide. Din cele declarate valide au fost anulate aproape 1000 de voturi, pe motiv că se aflau două sau mai multe buletine în același plic sau că lipsea sigiliul.
„Vorbim de serviciile poștale din alte țări. De această operațiune se ocupă Poșta Română, noi nu facem altceva decât să înregistrăm în sistemul informatic efectiv ce a ajuns la misiunile diplomatice ori la birourile pentru corespondență. Aici nu ține de organizare, ține de serviciile poștale în pandemie. Poșta Română știe, noi nu avem nicio atribuție pe această parte. Noi le pregătim, le dăm, ei le trimit, le primesc. Este posibil ca serviciul respectiv să nu fi fost recunoscut ca fiind gratuit, totul ține de contractul poștei, nu avem nicio legătură. Noi primim sesizări pe votstrăinătate.ro, am tot primit, totul este dus-întors în competența poștei. Sunt 21.329 și ceva venite din 39 de mii și ceva, restul de 18.000 nu sunt”, a explicat Constantin Mitulețu, președintele Autorității Electorale Permanente.
„Plicul NU a fost validat” este mesajul pe care mulți români din diaspora l-au primit de pe adresa site-ului unde s-au înregistrat să voteze prin corespondență, fără nicio altă explicație.
Românii din străinătate sunt așteptați astăzi și mâine să voteze fizic în cele 748 de secții deschise, în intervalul orar 7:00 – 21:00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii până la ora locală 23:59 dacă mai sunt alegători în secţie sau la rând în afara sediului secţiei de votare.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: