21 / 09 / 2021


Acum 80 de ani. Ion Antonescu: „Orice le dau nemților, cu o singură condiție – să nu pierd independența politică și onoarea Neamului Românesc și să nu alterez fondul bogățiilor românești”

Indiferent de când a stabilit Ion Antonescu primele contacte cu Legația Germaniei de la București, cert este faptul că le-a…

De redactia , in Flux de Știri Recomandare , at 23/09/2020

♦ Indiferent de când a stabilit Ion Antonescu primele contacte cu Legația Germaniei de la București, cert este faptul că le-a reluat în vara anului 1940, recunoscând acest lucru în ședința de guvern din 1 octombrie: ,,De când eram în închisoare, la Bistrița, am tratat, prin intermediul dlui M. Antonescu – însă /a fost / ținut secret – cu germanii asupra tuturor problemelor Statului Român și am arătat, în toate ramurile de activitate ale acestui organism complect al Statului, care este punctul de vedere al g-ralului Antonescu, pentru ca, atunci când împrejurările m-ar aduce la conducerea Statului, să n-am dificultăți cu germanii. Toate principiile pe care l-am pus atunci au fost admise… G-ralul Antonescu este român, moare român și apără interesele Neamului Românesc. Deci, mai întâi satisfac nevoiele Neamului meu și după aceea, ceea ce rămâne, la maximum dau Germaniei și dezvolt puterea de producție a țării, ca germanii să tragă cât mai mult de aici. Acesta este principiul pe care l-am pus astă-vară la Bistrița. Vasăzică, politica românească, în acorrd cu Axa, însă fără politică de iobăgie și de pauperizare a Țării Românești”.

♦ După preluarea întregii puteri în stat (6 septembrie 1940, cu ajutor german: ,,Domnul Fabricius – avea să declare generalul în ședința de guvern din 27 septembrie 1940 -, în noaptea aceea, mi-a dat un concurs prețios … Deci, m-a ajutat domnul Fabricius enorm la lovitura de stat. Dacă nu făcea așa, eu eram omorât și Carol era pe Tron”) viitorul mareșal a reafirmat din primul moment orientarea sa progermană, reconfimând lui Alfred Gerstenberg (7 septembrie) acordul pentru sosirea trupelor germane în România și livrarea de material de război, în special tancuri, avioane de vânătoare și tunuri antiaeriene pentru protejarea ,,regiunii petrolifere a Văii Prahovei (informat, Hitler a decis, la 12 septembrie, trimiterea în România a unei Misiuni Militare, precedată de sosirea la București a generalului Kurt von Tippelskirch). Cu Wilhelm Fabricius s-a consultat Ion Antonescu și în ceea ce privește asocierea la putere a Mișcării legionare și constituirea guvernului din 14 septembrie 1940.

♦ Au urmat alte declarații categorice și măsuri care au orientat guvernul și țara spre alianța cu Germania, în primul rând. ,,Să se știe că singurul nostru punct de sprijin în politica externă este: Axa – declara, în acest sens, la 17 septembrie 1940. Generalul Antonescu nu va face politica predecesorilor săi. Generalul Antonescu a ales un singur drum pe care va merge.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: