11 / 02 / 2025


A murit Jimmy Carter, cel mai longeviv președinte din istoria SUA

By redactia , in Internațional , at 30/12/2024

A murit Jimmy Carter, cel mai longeviv președinte din istoria SUA
Jimmy Carter, cultivatorul de arahide care a câştigat preşedinţia în urma scandalului Watergate şi a războiului din Vietnam, care a îndurat o înfrângere umilitoare după un mandat tumultuos şi apoi şi-a redefinit cariera după Casa Albă ca un negociator global pentru pace, a murit, anunţă Associated Press.
Avea 100 de ani şi declarase anul acesta că îşi doreşte să mai trăiască atât cât să o poată vota pe Kamala Harris la alegerile din 5 noiembrie, ceea ce s-a şi întâmplat, conform stiripesurse.ro.
Cel mai longeviv preşedinte american a murit duminică, la mai mult de un an după ce intrase în îngrijire paliativă la domiciliu, în casa sa din orăşelul Plains, Georgia, unde el şi soţia sa, Rosalynn, care a murit la 96 de ani în noiembrie 2023, şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii, a anunţat Centrul Carter.
Jimmy Carter, laureat al premiului Nobel, a fost preşedinte al Statelor Unite între 1977 şi 1981. El beneficia de îngrijire medicală permanentă la locuința sa din Georgia, din februarie 2023, după o serie de internări în spital.
CITEȘTE ȘI: Incendiu puternic izbucnit în Timișoara
Sursa foto: newsnationnow.com

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *