15 / 06 / 2021


A fost descoperită una dintre cele mai promițătoare exoplanete. Ne-ar putea ajuta să aflăm despre viața din alte lumi, chiar dacă la suprafața ei temperaturile trec de 400 de grade

Astronomii au identificat o exoplanetă ce orbitează în jurul unei stele ce se găsește la ”doar” 26 de ani lumină…

De Octavian Marius , in Flux de Știri Magazin , at 05/03/2021

Astronomii au identificat o exoplanetă ce orbitează în jurul unei stele ce se găsește la ”doar” 26 de ani lumină de Terra. Când două dintre cele mai sofisticate telescoape din istorie vor fi gata, ele vor putea investiga atmosfera acestei planete și informațiile vor putea fi folosite pentru a vedea pe ce planete din afara sistemului solar s-ar putea găsi viață. Au fost detectate 4.300 de planete în afara sistemului solar, însă dată fiind depărtarea lor putem afla prea puține despre atmosfera acestor lumi.

Planeta descoperită a fost denumită Gliese 486 b și nu este o candidată în lista planetelor pe care ar putea exista viață, fiindcă pare să fie fierbinte și uscată precum Venus, cu temperaturi de 430 de grade C și posibil cu râuri de lavă.

Planeta se află la 26 de ani lumină de Terra, distanță enormă ce este însă mică dacă ne raportăm la mărimea universului cunoscut. Planeta extra-solară este printre cele mai apropiate descoperite și orbitează în jurul unei stea de tipul ”pitică roșie” care este mai mică, mai rece și mai puțin luminoasă decât Soarele nostru, având o treime din masa solară. Cea mai îndepărtată exoplanetă cunoscută este la mai bine de 21.000 de ani lumină.

José Caballero de la Centro de Astrobiología (Spania) spune că planeta Gliese 486 b ar putea deveni un fel de ”piatră Rosetta” a științei exoplanetelor, fiindcă ne va putea ajuta, pornind de la ce vom afla după atente observații, să detectăm biomarkeri și biosemnături, trăsături spectrale ale atmosferelor exoplanetelor ce pot fi atribuite existenței unei forme de viață.

Compoziția chimică a atmosferei ne poate spune multe despre planetă și despre posibilitatea ca pe ea să existe forme de viață. Cercetătorii sunt interesați să analizeze combinația de gaze din atmosfera exoplanetelor stâncoase,

 » sursa: hotnews.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: