17 / 02 / 2025


4 milioane de lei, sparte de Moș Chițac pe beculețele de Sărbători, în iarna sărăciei, la Constanța – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 08/11/2023

În ciuda avertismentelor venite de la Guvern de a se reduce cheltuielile bugetare și în timp ce mai multe ministere și structuri ale statului stau cu mâna întinsă la Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea fondurilor de salarii, Primăria Municipiului Constanța își duce la îndeplinire planul de a asigura, și în acest an, iluminatul festiv aferent sărbătorilor de iarnă.

Antamată încă din iulie, așa cum „Jurnalul” a dezvăluit la finalul săptămânii trecute, afacerea a fost atribuită cu puțin timp înainte ca Guvernul să emită OUG 90/2023, act care interzice primăriilor să mai facă astfel de cheltuieli, și scoate din bugetul instituției conduse de contraamiralul Vergil Chițac nu mai puțin de 4 milioane de lei. Banii merg în conturile acelorași companii care au fost angajate, în ultimii cinci ani, de Primăria Constanța, pentru același gen de servicii.

„Jurnalul” dezvăluia, la sfârșitul săptămânii trecute, că, în ciuda avertismentelor venite de la Palatul Victoria la adresa instituțiilor statului, în sensul de a-și reduce cheltuielile, pentru ca bugetul să se înscrie în ținta de deficit negociată cu Uniunea Europeană, mai multe primării nu s-au putut abține, nici anul acesta, să cumpere beculețe și alte produse aferente iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă. Anunțam, atunci, că primăria Municipiului Constanța avea în derulare, încă din vară, procedura de achiziție a unor astfel de produse, în valoare de aproape 4,3 milioane de lei.

Ei bine, cu doar 15 zile înaintea emiterii de către Guvern a OUG 90/2023, prin care autorităților locale li s-a interzis să facă astfel de cumpărături, în 2023, cu excepția celor finanțate din sponsorizări și donații primite, instituția condusă de contraamiralul liberal Vergil Chițac a și atribuit afacerea. Însă anunțul de atribuire a fost publicat abia la începutul acestei săptămâni, în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice). Este vorba despre contractarea produselor aferente iluminatului festiv în municipiul Constanța, pentru perioada 2023 – 2024, pe parcursul sărbătorilor de iarnă.

Străzi, parcuri și Piața Ovidiu

Afacerea a fost împărțită în trei loturi. Primul vizează iluminatul festiv al străzilor din Constanța, respectiv pe arterele Șoseaua Mangaliei, Bulevardul 1 Mai, Bulevardul 1 Decembrie, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, Bulevardul I.C. Brătianu, Strada Dezrobirii, Strada Soveja, Bulevardul Tomis, Bulevardul Ferdinand, Bulevardul Mamaia, Strada Termele Romane, Bulevardul Aurel Vlaicu, Strada Brizei, Strada Dumbrăveni, precum și în intersecțiile aferente, dar și la intrările din oraș. Acest lot a fost estimat de către Primăria Constanța la o valoare maximă de 2.715.650,21 de lei cu tot cu TVA.

Al doilea lot se referă la iluminatul festiv în zona Peninsulară Piața Ovidiu din Constanța, pentru care primăria condusă de Vergil Chițac a pus la bătaie un buget estimat inițial la 412.251,7 lei fără TVA. Iar cel de-al treilea și ultimul lot a acestei afaceri vizează iluminatul festiv pe perioada sărbătorilor de iarnă în parcurile din municipiul Constanța,

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *